Ce a pățit fostul consilier al Alinei Bica, care și-a retras denunțul

Ce a pățit fostul consilier al Alinei Bica, care și-a retras denunțul
Publicat: 28/06/2017, 16:16
Actualizat: 28/06/2017, 16:23

Ionuț Mihăilescu a fost achitat de judecători pentru acuzația de favorizarea infractorului, dar a primit un an și șase luni de închisoare cu suspendare pentru mărturie mincinoasă.

Decizia nu este definitivă și fostul consilier al Alinei Bica poate face apel.

Dosarul a fost trimis instanței de către procurorii anticorupție după ce Mihăilescu nu și-a mai susținut, în fața judecătorilor, denunțul împotriva fostei șefe DIICOT.

La termenul din 13 iunie 2016 din dosarul în care Alina Bica, Horia Simu și fostul șef ANAF, Șerban Pop, sunt judecați pentru fapte de luare de mită, dare de mită și abuz în serviciu, fostul consilier al Alinei Bica, Ionuț Mihăilescu, denunțător în cauză, nu și-a mai susținut denunțul împotriva fostului procuror șef al DIICOT.

În fața judecătorilor, Mihăilescu s-a opus să depună jurământul și a precizat că nu își mai susține declarația dată la DNA, în faza de urmărire penală. Bărbatul a motivat că este inculpat alături de Bica într-unul dintre dosarele ANRP, că a făcut acord de recunoaștere a vinovăției în acel caz și că orice ar spune despre fosta șefă a DIICOT ar putea fi folosit împotriva lui în respectiva cauză. După această mențiune, Ionuț Mihăilescu a părăsit imediat sala de judecată.

Procurorul DNA prezent la proces a cerut judecătorilor ca în cazul lui Ionuț Mihăilescu să se „consemneze două infracțiuni- mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului”, solicitând totodată ca încheiera de ședința să fie trimisă la DNA pentru continuarea cercetărilor.

Ulterior, procurorii anticorupție au deschis dosar penal în care l-au pus pe Mihăilescu sub învinuire pentru infracțiunile menționate anterior.

La termenul din 13 iunie 2016, prezentă în sală, Alina Bica a început să plângă când a luat cuvântul în fața judecătorilor.

„Ascultându-l pe Mihăilescu că a încercat să facă orice să stopeze celălalt dosar (n.r. dosar ANRP)…am făcut 52 de zile de arest, pe baza acestui denunț. Vine acum cu tupeu să spună asta?! Cum e posibil ca nimeni să nu reacționeze. Și-a bătut joc de viața mea”, a spus Alina Bica în sala de judecată.

Ionuț Mihăilescu este principalul denunțător în dosarul în care Alina Bica și Șerban Pop sunt acuzați de DNA că au primit mită de la omul de afaceri Horia Simu. Conform procurorilor anticorupție, fostul șef al ANAF Șerban Pop ar fi primit suma de 230.000 de euro de la Horia Simu, pentru a-i da altor persoane în vederea soluționării favorabile omului de afaceri a unui dosar DIICOT, sumă din care Alina Bica ar fi primit 17.500 de euro.

Potrivit declarației date de Ionuț Mihăilescu la DNA, Bica i-ar fi solicitat să îl contacteze pe fostul șef al ANAF Șerban Pop, care „îi dăduse în prealabil acesteia un mesaj telefonic de salut în legătură cu dosarul numitului Simu Horia”.

Ionuț Mihăilescu și Alina Bica sunt judecați împreuna în unul dintre dosarele privind suspiciuni de corupție la ANRP. În cauza respectivă, procurorii o acuză pe Alina Bica, la data faptelor secretar de stat și reprezentant al Ministerului Justiției în cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din Agenția Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), ulterior procuror șef al DIICOT, de câte două fapte de luare de mită, abuz în serviciu și favorizarea făptuitorului. Ionuț Mihăilescu este acuzat de două fapte de complicitate la luare de mită.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Adio șezlonguri! Turismul din Grecia se schimbă radical
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Reacția Claudiei Pătrășcanu după declarațiile făcute de Gabi Bădălău despre momentul în care și-ar fi...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Noi speranțe în lupta cu HIV, după ce încă un bărbat a fost vindecat de...